Nicolae Goga, arhitect român care a activat în perioada 1939 -1948, când a colaborat cu arhitecţi precum Constantin Joja, Octav Doicescu şi după o perioadă de 15 ani petrecuţi în închisori pentru idei şi activităţi politice care s-au dovedit greşite, a activat ca arhitect atât pe şantiere, cât şi în proiectare (mai ales după 1990), realizând biserici, dar a fost și colaborator al arhitectului Anghel Marcu la monumentul Calvarul Aiudului.
(Fișă realizate de Gabriela Petrescu, 2017)
(Târgu Ocna, 1913 - Bucureşti, 1995)
Studii academice/de specialitate
1939 - Absolvă Academia de Arhitectură.
Activitate publică/administrativă // Activitate profesională (afilieri, poziţii administrative, comisii)
1936 - 1937 - S-a înscris în organizaţia Ideea Românească;
1937 - 1941 - A activat în Mişcrea Legionară;
1942 - 1943 - A luptat pe frontul din est, în corpul de cavalerie și a fost decorat cu Coroana şi Steaua României cu panglică şi spade;
1939 - 1948 - A lucrat împreună cu arhitectul Constantin Joja;
1940 - 1948 - A lucrat cu arhitectul Octav Doicescu;
1940 - 1948 - A avut antrepriză proprie prin care a realizat Teatrul Armatei din str. Uranus (demolată);
1940 - 1948 - A fost membru în Comisia de sistematizare a Municipiului Bucureşti;
1940 - 1948 - A făcut voluntariat în cadrul Societăţii Arhitecţilor la Secţia Cercului de Studii;
1940 - 1948 - A fost arhitect la „Munca Legionară”, unde a făcut parte din comisia care trebuia să întocmească un nou statut al Corpului Arhitecţilor;
1949 - 1964 - A fost arestat pentru delictul „uneltire împotriva regimului comunist”;
1964 - A lucrat în cadrul Ministerului Transporturilor;
din 1964 - Profesează ca arhitect la Institutul de Proiectări Ilfov, unde colaborează cu arhitecta Henriette Delavrancea. Proiectează numeroase şcoli, monumente, biserici.
1965 - Arhitect la I.A.P. pe şantierul hotelului „Nord” din Mamaia.
PROIECTE REALIZATE/NEREALIZATE
1942 - Imobile de locuinţe, strada Povernei;
1946 - Imobile de locuinţe, strada Matei Millo;
(?) - Imobil locuinţe P+9, strada Biserica Amzei, autor Henrieta Delavrancea Gibory;
(?) - Sediu BNR, Olteniţa;
(?) - Complex comercial, Călăraşi;
(?) - Bloc de locuinţe, Călăraşi;
După 1990 - A proiectat Biserica Sfântul Mina din Parcul Tăbăcăriei, Constanţa;
(?) - Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Parcul Titan, Bucureşti;
(?) - Biserica Sfânta Varvara, Petroşani;
(?) - Biserica paraclis Sfântul Grigore Palama, Campusul Universitar al Politehnicii;
1993 - Monumentul „Calvarul Aiudului” (colaborator al arh. Anghel Marcu).
Concursuri. Premii şi distincții
1942 - Menţiune la concursul pentru Catedrala din Odessa.
Activitate publicistică
Nicolae Goga, Triunghiul morţii, amintiri din Baia Sprie, 1950-1952, Timişoara, Editura Marineasa, 1995.
Sidonia Teodorescu, Raluca Niculae, Gabriela Petrescu, Vasile Ţelea, Andrei Bîrsan, Dicţionar al arhitecturii româneşti moderne (sec. XIX, XX, XXI). Literele D-H – ediţie online, pdf, 2014, proiect beneficiar al unei finanţări din partea Uniunii Arhitecţilor din România (2014), din Fondul Timbrul Arhitecţilor; Bucureşti, 2014 (https://issuu.com/dictionaruar), ISBN: 978-973-
Vlad Mitric - Ciupe Arhitecţii Români şi Detenţia Politică, Bucureşti, Institutul naţional pentru studiul totalitarismului, 2013
Miliţa Sion, Henrieta Delavrancea Gibory, arhitectură 1930-1940, Bucureşti, Simetria
Revista Arhitectura 1948-1989
*** Teme ale arhitecturii din Romania in sec. XX, Institutul Cultural Roman, Bucuresti, 2003.