REFERINŢE


    Dezső Jakab și Marcell Komor au fost doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai „stilului lechnerian”, câştigând mai multe concursuri şi ridicând clădiri în diverse localităţi ale Ungariei din perioada dualismului.
    Imobilele de pe Str. Patrioţilor nr. 4 şi 6 (Casele Adorján) sunt primele edificii din Oradea proiectate de Jakab și Komor. Proprietarul a fost Adorján Emil. În 1903, a fost construită casa Adorján I unde acesta avea locuinţa şi biroul de avocatură, iar în 1904-1905, Casa Adorján II. Atreprenorul ambelor clădiri a fost Sztarill Ferenc. Casa Adorján I are planul în forma literei „L”, un gang spre curte în capătul aripii de pe Str. Patrioţilor şi o intrare pietonală şi scara spre etaj, în extremitatea laturii de pe Str. Moscovei. Imobilul are subsol înalt, parter, un etaj şi parţial un al doilea etaj doar spre stradă, mai scund, tratat sub forma unui atic înalt. Modalitatea de tratare a faţadei este cea care face deosebită această construcţie. Casa Adorján II  este un imobil de raport, care nu se diferenţiază de altele de acelaşi tip, decât prin faţadă, care este tratată în maniera lechneriană. Imobilul are planul dreptunghiular, de tip bară, cu magazine la parter şi două apartamente la fiecare etaj. Imobilul de pe Str. Republicii nr. 10-10/A (Palatul Stern Miklos, antreprenori Rimanóczy Kálmán junior şi Rendes Vilmos, 1904-1905) este exemplul de imobil de raport de mari dimensiuni. Clădirea are un subsol boltit, parter înalt şi două etaje. La parter sunt magazine, iar la etaje apartamente de închiriat, având de la două camere la cinci camere. Faţada unitară ascunde de fapt două imobile.
    Imobilul de pe Str. D. Zamfirescu nr. 3 (fosta Cameră de Comerţ şi Industrie din Oradea, proiect care datează din 1906, antreprenor fiind Rendes Vilmos) este tipul de clădire în care au fost grupate o instituţie şi apartamente. Conform proiectului iniţial, imobilul este organizat în jurul a două mici curţi interioare şi are planul în forma literei „E”.
    Proiectul pentru Casa Centrală de Economii din Oradea a fost prezentat la concursul pentru această clădire, la care au participat şi Löbl Ferenc, Rimanóczy Kálmán junior, Rendes Vilmos etc. Proiectele au fost publicate în revista „Magyar Pályázatok”, nr.12/1906. Planul clădirii are aproximativ forma literei „T”, la parter fiind magazine şi magazii, la etajul întâi spaţiul băncii, iar la cel de-al doilea o garsonieră şi un apartament cu patru camere.
    Palatul Vulturul Negru este cea mai reprezentativă şi mai cunoscută clădire pentru arhitectura secession orădeană, fiind, alături de Palatul Culturii din Târgu Mureş, opera cea mai importantă de pe teritoriul României a celor doi arhitecţi. În 1903, Primăria Oraşului Oradea a hotărât să lanseze un concurs de proiecte pentru reconstruirea Hotelului Vulturul Negru. Proiectele pentru concurs trebuiau depuse până la data de 30 septembrie 1905. Premiul I a fost câştigat de proiectul cu nume de cod „Şampanie”, al lui Jakab Dezső și Marcell Komor. Primăria a considerat că nu rentează să construiască Vulturul Negru, deoarece costurile erau prea mari, şi a decis să vândă terenul şi clădirile existente. Cei care au cumpărat în 1906 Vulturul Negru şi Hanul Arborele Verde au fost dr. Kurländer Ede şi dr. Adorján Emil. Jakab Dezső și Marcell Komor au întocmit mai multe variante de proiecte asemănătoare, care au aceeaşi concepţie privind funcţionalitatea, planimetria, dar la care apar unele modificări legate de organizarea spaţiilor, de concepere a faţadelor şi decorarea spaţiilor interioare: prima variantă în 1905, a doua din 1906; a treia în 1907; ultima variantă este publicată în revista „Magyar Épitőművészet” nr.1/1908.
    Procesul de proiectare al Palatului Culturii se poate reconstitui în amănunte pe baza documentelor şi proiectelor păstrate la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Mureş. Primele anteproiecte desenate pe scara 1:200, care sunt de fapt patru variante pentru acest proiect, au fost elaborate în perioada august-octombrie 1908. Clădirea proiectată pe două etaje trebuia să cuprindă sala de concerte, şcoala de muzică, muzeul şi biblioteca, iar la parter au prevăzut spaţii comerciale şi o cafenea. Prima variantă a proiectului pe scara 1:100, împreună cu devizul aferent, a fost executată cu un an mai târziu, în vara anului 1909. Cheltuielile finale ale construcţiei au fost estimate la 581.603 coroane. (Din aceasta, suma considerabilă de 50.000 de coroane reprezenta numai costul încălzirii centrale). Proiectul anexat bugetului de cheltuieli nu a fost cel final, dar pe suprafaţa parcelei lărgite prin cumpărarea unor loturi vecine, s-a conturat dispoziţia planimetrică şi funcţională a principalelor spaţii (sala festivă, sala de primire, sala mică). Biblioteca a primit un spaţiu accesibil separat în aripa de stânga a clădirii, sălile de lectură fiind racordate la corpul principal printr-o casă a scărilor cu un inventiv plan triunghiular. Şcoala de muzică a fost amplasată în aripa dreaptă, dinspre Piaţa Széchenyi a clădirii, iar muzeul ocupa etajul doi. Pe secţiunea edificiului se pot remarca decoraţiile sălii mari de concerte. În contrast cu formele arcuite şi dinamice ale Primăriei, pe aceste proiecte apar tipuri de ferestre şi decoraţii geometrice, datorate influenţei secessionului vienez. Proiectul pentru prelungirea pasajului spre Str. V. Alecsandri a fost realizat de către Sztarill Ferenc în octombrie 1908. Lucrările la fundaţie au început în martie 1907, iar clădirea a fost terminată în decembrie 1908.
    Conform programului de construcţie, noul imobil este unul multifuncţional, cuprinzând hotel, cafenea, cârciumă, restaurant, săli de distracţii şi spectacole, magazine. În funcţie de proiectele succesive, modul de ornare a faţadelor a cunoscut mai multe variante.