REFERINŢE

Bazat pe „cunoașterea amănunțită a istoriei arhitecturii din țară, un proiect de restaurare se întocmește pe parcursul desfășurării lucrărilor, strâns legat de proiectul de execuție, cu ridicarea schelelor și desfacerea paramentelor pentru readucerea la iveală a elementelor inițiale transformate sau ascunse în zidărie prin modificările survenite în decursul anilor. Munca de restaurare necesită atenție și migală, ea transformând aportul creator al arhitectului în munca științifică a restauratorului. O bună restaurare se face treptat, pe viu, pipăind monumentul în toate detaliile sale, cu grija de a nu distruge eventualele rămășițe ale arhitecturii inițiale.”
(Ștefan Balș, Sfaturi pentru tinerii arhitecți restauratori, B.C.M.I., Anul II, Nr. 3, 1991)
 
„Trebuie scos în evidență că fără contribuția lui Ștefan Balș și a celor care i-au împărtășit punctele de vedere, arhitectura noastră medievală din Țara Românească și Moldova ar fi avut cu totul altă înfățișare, iar istoria arhitecturii, pentru a reconstitui evoluția acesteia, ar fi trebuit să recurgă la documente arheologice sau iconografice care să completeze mental imaginea alterată a monumentelor.
Reconstituirea turlelor muntenești și a acoperișurilor moldovenești a fost hotărâtoare pentru reabilitarea estetică a arhitecturii medievale. Restaurarea acestora s-a înscris pe linia unei gândiri arhitecturale corecte și consecvente care consideră spațiul, volumul, silueta drept componente fundamentale ale compoziției în arhitectură.”
(Gheorghe Curinschi Vorona, Arhitectură, urbanism, restaurare, Editura Tehnică, București, 1996)
 
„[...] La toate aceste monumente intervenția restauratorului a făcut posibilă recuperarea formelor originale, punând în evidență fie frumusețea maiestuoasă a unor ansambluri, fie zestrea de semnificații a unor însemne istorice.
De o înaltă exigență profesională, arhitectul Ștefan Balș a fost mereu preocupat să transmită exigența sa colaboratorilor mai tineri, imprimând atelierului său caracterul unei adevărate școli în cadrul căreia ideea de disciplină s-a asociat cu necesitatea dragostei de muncă și a respectului pentru monument. În același timp, el a stimulat permanent pasiunea pentru cercetarea istorică a monumentelor, în convingerea că un restaurator trebuie să își depășească formația de arhitect printr-o sistematică aprofundare a istoriei.
S-ar cuveni să fie evocat aici farmecul personal al acestui înțelept Nestor al restaurării monumentelor românești. (...)
Ștefan Balș nu este doar un nume de OM. Pentru restaurarea monumentelor din țara noastră, el reprezintă o întreagă epocă.”
(Vasile Drăguț, Profil: Ștefan Balș, R.M.M.-M.I.A., Anul XLVI, nr. 2, 1977)

„Bilanțul acestei vieți profesionale, închinată monumentelor istorice este impresionant: peste 50 de restaurări de monumente istorice și ansambluri istorice, printre care se numără obiective de primă mărime din patrimoniul arhitectural (nu întâmplător două dintre ele: Mănăstirea Hurezi și Mănăstirea Moldovița sunt înscrise acum în patrimoniul mondial!), lucrări de referință care astăzi pot ilustra evoluția școlii românești de restaurare.
Deși prin excelență practician, arhitectul Balș, bun cunoscător de istorie și istoria arhitecturii, a publicat mult: studii de specialitate (între 1929-1990), lucrări cu caracter monografic (1957-1968), traduceri, numeroase comunicări la sesiunile științifice ale Direcției Monumentelor Istorice.
Dincolo de această exemplară viață profesională, arhitectul Balș a fost un spirit deschis, un om integru și un coleg cald și disponibil, de care își vor aduce aminte cu recunoștință toate generațiile de restauratori care au avut privilegiul de a colabora cu el în această grea și fascinantă profesiune.”
(Sanda Ignat, Arhitectul Ștefan Balș. Necrolog, B.C.M.I., Anul V, nr. 1-4, 1994)