COMENTARIU CRITIC


    Fiu al arhitectului Dimitrie Berindey (1831-1884), Ion D. Berindey (1871-1928) a studiat arhitectura la Şcoala de Arte Frumoase din Paris, pe care a absolvit-o în anul 1897. Reîntors în România, Ion D. Berindey îşi deschide propriul birou de arhitectură într-o epocă de pionierat pentru arhitectura românească. Din ansamblul creaţiei sale care se desfăşoară pe parcursul a trei decenii (1898-1928), cele mai cunoscute clădiri sunt: Palatul Gheorghe Grigore Cantacuzino (astăzi, Muzeul George Enescu) situat pe Calea Victoriei, Casa George G. Assan (astăzi, Casa Oamenilor de Ştiinţă) din Piaţa Lahovary, Sindicatul Ziariştilor (astăzi, Teatrul Foarte Mic), casa şi observatorul Vasile Urseanu, casa Toma Stelian, în Bucureşti, Palatul Cantacuzino de la Floreşti, hipodromul de la Băneasa, Palatul Culturii din Iaşi.
    Ion D. Berindey este unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi arhitecţi români din primele trei decenii ale secolului al XX-lea, cunoscut mai mult pentru numeroasele locuinţe luxoase construite pentru elita politică a acelor vremuri şi pentru Palatul Administrativ din Iaşi. Totuşi, arhitectul a avut lucrări foarte diverse, abordând variate tipuri de programe de arhitectură în cei 30 de ani de carieră: locuinţă, observator astronomic, club, sediu de bancă, clădiri administrative, hipodrom, sală de spectacol, imobile de raport, azil pentru infirmi, leagăn de copii, muzeu, biserică, fabrică, lucrări funerare, pavilioane pentru Expoziţia din 1906, fermă de vite, şcoală, garaje şi grajduri, la care se adaugă activitatea sa de urbanist în Bucureşti şi Craiova.
    Dintre cele peste 60 de lucrări realizate, 29 sunt monumente istorice, ceea ce demonstrează că arhitectura pe care a creat-o se bucură şi astăzi de apreciere, situându-se pe un loc de seamă în istoria arhitecturii moderne din România. Dintre clădirile semnate de Berindey, 6 monumente sunt de categoria A, Palatul Cantacuzino din Bucureşti fiind inclus şi în Lista patrimoniului european.
    Creaţia arhitectului Ion D. Berindey îmbină elemente de eclectism de factură Beaux-Arts, romantism, neorococo, cu tendinţe neoromâneşti şi cu elemente moderne de concepţie 1900, atât în compoziţia de ansamblu, cât şi în rezolvarea decoraţiei, bogat reprezentată. (Sidonia Teodorescu, 2015)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE


    (Bucureşti, 28 iunie/12 iulie 1871 - Eforie Sud, 29 august 1928)

    Studii academice/de specialitate:
    ? - 1887 - Şcoala de Poduri şi Şosele, Bucureşti (la care renunță pentru a pleca la Paris);
    1891-1897 - Şcoala de Arte Frumoase/École des Beaux-Arts din Paris, profesori îndrumători: Pierre Jérôme Honoré Daumet, Charles Girault, Pierre Joseph Esquié. După ce termină ciclul I (clasa a II-a: februarie 1891 - martie 1894) şi ciclul al II-lea (clasa I: martie 1894 - decembrie 1897), obţine diploma de arhitect, în urma unui examen oficial, în decembrie 1897, iar apoi revine în țară.

    Activitate didactică (discipoli și influențe exercitate):
    septembrie 1900 - iunie 1906 - A fost profesor onorific de proiecte de arhitectură şi profesor al Școlii de Arhitectură;
    1904 - Ministerul Educaţiei (ce se numea atunci Ministerul Instrucţiunii Cultelor) îl însărcinează, împreună cu alţi colegi, cu elaborarea unui program definitiv al Şcolii de Arhitectură.
     
    Activitate profesională (afilieri, poziții administrative, comisii):
    Iunie 1899-1901 - Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul) - pe atunci, prim-ministru şi ministru de interne - l-a numit pe Ion D. Berindey arhitect-şef al Serviciului tehnic al Ministerului de Interne;
    1900 - A fost vicepreşedinte al Societăţii Arhitecţilor din Bucureşti, dar în acelaşi an a demisionat din această funcţie, din pricina volumului mare al lucrărilor sale. Apoi, este numit din nou vicepreşedinte, după cum urmează: între 14 decembrie 1900-11 ianuarie 1905 şi între 22 martie 1916-23 ianuarie 1919;
    23 ianuarie 1919-23 februarie 1926 - Este membru al Societăţii Arhitecţilor din Bucureşti;
    ? - Deţine funcţiile de membru al Consiliului Permanent din Ministerul Instrucţiunii şi membru al Consiliului Superior Tehnic de pe lângă Ministerul Lucrărilor Publice;
    1 august 1905 - Comisarul general al Expoziţiei Generale Române din 1906, doctorul Constantin I. Istrati, îl numeşte pe arhitectul Ion D. Berindey Inspector General al lucrărilor din Câmpul Filaretului;
    11 mai 1914 - I se acordă diploma de membru activ al Societăţii Geografice Române înfiinţate la 15 iunie 1875;
    1916-1918 - Ion D. Berindey a fost inspector general al Crucii Roşii şi vicepreşedinte în Comisia Interimară a Capitalei;
    1918 - Întocmeşte un proiect de lege pentru apărarea profesiunii de arhitect;
    1925 - Un grup de profesionişti înfiinţează Societatea Arhitecţilor Diplomaţi din România, al cărei preşedinte este ales Ion D. Berindey;
    ? - A fost membru al Societăţii Române de Literatură şi Artă;
    ? - A fost deputat de Teleorman;
    1928 - Membru al Comisiei speciale pentru aplicarea regulamentului de construcţii şi alinieri.
     


    PROIECTE


    Proiecte realizate
    Proiecte de urbanism și peisagistică:
    1904-1906 - Proiectul neconcretizat pentru Planul General al oraşului Bucureşti;
    1914 - Planul de aliniere şi sistematizare a Craiovei împreună cu ing. M. Colleanu.
     
    Proiecte de arhitectură:
    Reşedinţe bucureştene
    1898 - Casa „Generalului Eraclie Arion”, Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, București;
    1900 - Casa „Grigore P. Olănescu”, Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 51 (demolată);
    1901-1902 - Vila „Vasile Gănescu”, Șoseaua Kiseleff nr. 9;
    1902 - Palatul Gheorghe Grigore Cantacuzino (anteproiect - iunie-noiembrie 1901; autorizaţia de construcţie - 12 iunie 1902; inaugurat cu mare fast - 29 ianuarie 1906);
    1903 - Casa diplomatului „Alexandru G. Florescu”, Strada Henri Coandă nr. 22;
    1904 - Casa industriaşului „George G. Assan”, Piaţa Lahovary nr. 9 (astăzi Casa Oamenilor de Ştiinţă);
    1905 - Casa „George Solacolu”, Strada Visarion nr. 8, colţ cu Bulevardul Lascăr Catargiu (clădire lăsată în paragină din 2001, astăzi o ruină);
    1905 - Casa „Daniel Patrulius”, Strada Daniel Patrulius nr. 43, București;
    1906 - Muzeul şi Casa „Ion Kalinderu”, Strada Vasile Sion nr. 2-4, București (până acum câţiva ani aici funcţiona Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”);
    1907 - Casa „Dumitru T. Apostol”, Strada Christian Tell nr. 10 (azi, Filiala pentru copii şi tineret „Ion Creangă” a Bibliotecii Metropolitane Bucureşti);
    1908-1909 - Casa amiralului Vasile Urseanu, Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21, București (azi, Observatorul Astronomic şi Muzeul Ştiinţelor Experimentale);
    1909 - Casa „Eliza Zănescu”, Strada Emil Balaban, nr. 6, București;
    1909 - Casa „Dr. Ioan E. Costinescu”, Strada Thomas Masaryk nr. 31, București;
    1911 - Casa „Nicolae Titulescu”, Șoseaua Kiseleff nr. 47, București (azi, Fundaţia Nicolae Titulescu);
    1911 - Vila „Maria Ioanidi” (în Parcelarea Ioanid), Bulevardul Dacia nr. 79, București;
    1911 - Casa „Ion şi Irina Procopiu” (în Parcelarea Ioanid), Strada Dumbrava Roşie nr. 5, București;
    1911-1914 - Casa şi garajul „Emanuel şi Catherina Kretzulescu”, București (proiectul casei fusese început probabil în 1904);
    1911-1914 - Casa „Ana şi Alexandru Tărtăşescu” (în Parcelarea Ioanid), Strada Dumbrava Roşie nr. 9, București;
    1911-1914 - Casa „Colonelului C. A. Tănăsescu” (în Parcelarea Ioanid), Strada Dumbrava Roşie nr. 11, București;
    1912 - Casa „Sever I. Pleniceanu”, Strada Jean-Louis Calderon nr. 20, București;
    1912 - Casa „Colonelului Alexandru Zamfirescu”, Strada Ion Slătineanu nr. 22, București;
    1912 - Casa „Ana Berindey”, Strada Maria Rosetti nr. 26A, intersecţie cu str. Donici, București;
    1912 - Casa „Toma Stelian”, Șoseaua Kiseleff nr. 10, București. Din 1926, după moartea lui Toma Stelian, casa a funcţionat ca muzeu de artă, până în anul 1948, când muzeul a fost desfiinţat de regimul comunist. Astăzi, casa este sediul Partidului Social Democrat. Sculptorul ales pentru decorarea interiorului fastuoasei reşedinţe a lui Toma Stelian a fost Wilhelm Dietz;
    1912-1913 - Casa „Inginerului Nicolae Poenaru-Iatan”, Strada Polonă nr. 2, București;
    1913 - Casa politicianului Emil Costinescu, Strada Polonă nr. 4. Până de curând, clădirea a fost sediul Ambasadei Japoniei, iar astăzi aici funcționează o grădiniță particulară. Face parte din lotizarea Ioanid, prin al cărei regulament, municipalitatea recomanda stilul naţional şi amenajarea de grădini;
    1913 - Casa „Ion Cămărăşescu”, Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 39, colţ cu str. Gina Patrichi, București (astăzi, sediul Ambasadei Iranului în România);
    1913 - Casa „Hugo Staadecker”, Strada Dumbrava Roşie nr. 4 (în Parcelarea Ioanid), București;
    1913 - Casa „Grigore N. Filipescu”, Strada Nicolae Filipescu nr. 40, București;
    1914 - Casa actriţei Marioara Voiculescu, Strada Spiru Haret nr. 14, București;
    1914 - Casa „Gheorghe Stoicescu”, Strada Jean-Louis Calderon nr. 82, București;
    1914 - Imobilul de raport „Maria şi Ion Sterian”, Piaţa Pache Protopopescu nr. 9, București;
    1915 - Imobilul de raport Margot şi Aurel Orăscu, Strada Franceză nr. 9. Până în 2008, clădirea a adăpostit Studioul de Teatru Casandra;
    1922 - Casele cuplate Ilie Săbăreanu - Constantin Leonida, Bulevardul Dacia nr. 81 (în Parcelarea Ioanid), București;
    1923 - Casa „Ana Berindey”, Strada Roma nr. 14, București;
    1927 - Casa memorială „Maria Filotti”, Strada Vasile Pârvan nr. 12, București;
    ? - Casa Ştefănescu, Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 55, București (demolată);
    ? - Casa Iarca, Strada Ion Călin nr. 23, București;
    ? - Casa „Ion D. Berindey”, Strada Paris nr. 7, București;
    ? - Casa Zănescu, Strada Nicolae Filipescu nr. 32, București.
     
    Reşedinţe în ţară:
    1903-1907 - Casa „Nicolae Romanescu”, Strada Unirii nr. 57, Craiova (devenită Casa Universitarilor);
    1905 - Casa fraţilor Armenac şi Kevork Manissalian, Constanța (bombardată în 1941 şi demolată);
    1906-1907 - Conacul Grecianu, Cioceni, jud. Prahova;
    1907 - Conacul Bancherului N. N. Popp, sat Padea, jud. Dolj;
    1908 - Casa „Alexandru şi Gabriela Poenaru”, Strada Eugeniu Carada nr. 10, Craiova;
    1911 - Palatul Cantacuzino de la Floreşti, jud. Prahova.

    Edificii publice:
    1902 - Leagănul Sfânta Ecaterina şi capela Leagănului (1901); astăzi, Centrul de Prevenire şi Consiliere Antidrog al sectorului 1 Bulevardul Mareşal Averescu nr. 17, București (realizate în stil neoromânesc);
    1902-1915 - Azilul Regina Elisabeta, Strada Mănăstirea Căldăruşani nr. 9, București. Din 1952, clădirea azilului adăposteşte Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”. Construit în sistem pavilionar, având o arhitectură în stil neoromânesc, azilul este al doilea edificiu public din creaţia lui Berindey care trebuia să trateze un tip de program de arhitectură neabordat încă de arhitecţii din România;
    1905 - Hipodromul de la Băneasa, conceput în genul celor de la Longchamp și Chantilly (demolat);
    1905-1906 - Pavilionul Comisiunii Europene a Dunării şi Pavilionul Casei Staadecker de la Expoziţia Generală Română din 1906, Bucureşti;
    1906-1925 - Palatul Culturii din Iaşi (numit în epocă Palat Administrativ, de Justiţie şi al Poştelor), cea mai reprezentativă lucrare publică a lui Ion D. Berindey; construit pe temeliile fostei Curţi Domneşti, în stil neogotic;
    1908 - Biserica din Miroşi, satul Miroşi, comuna Miroşi, judeţul Argeş (fost Teleorman). Antreprenorul bisericii este Thoma Kanzler, iar pictura bisericii este realizată de Costin Petrescu între anii 1908-1909;
    1909 - Corpul Avocaţilor, Splaiul Independenţei nr. 5, Bucureşti (anexă a Palatului de Justiţie);
    1912-1921 - Palatul Sindicatului Ziariştilor (azi, Teatrul Foarte Mic), Bulevardul Carol I nr. 21, colţ cu Strada Jean-Louis Calderon, București.

    Monumente funerare:
    1906 - Cavoul „Colonelului Petre Macca”, Mănăstirea Pasărea, Brănești;
    1906-1907 - Capela familiei „Toma Stelian”, în cimitirul Bellu, București;
    1908-1909 - Cavoul familiei „Constantin Poroineanu”, în cimitirul Bellu, figura 19, București;
    1911 - Cavoul Cronberg;
    1924 - Mausoleul „Toma Stelian” în cimitirul Bellu, secţiunea IV, figura 80, București (realizat în colaborare cu sculptorul florentin Raffaello Romanelli).
     
    Lucrări de restaurare:
    1903-1907 - Casa omului politic „Nicolae Romanescu” Strada Unirii nr. 57, Craiova (devenită Casa Universitarilor). Clădirea a trecut prin mai multe etape de construire, decorare şi restaurare. Edificiu reprezentativ al Craiovei secolului al XIX-lea, ultima intervenţie în construcţia sa a fost realizată în 1903 de arhitectul Ion D. Berindey şi de antreprenorul C. Roschovsky. Restaurarea din perioada 1997-2001 a readus-o la înfăţişarea pe care o avea cu un secol în urmă.
     
    Lucrări de interior:
    Proiectează mobilierul de inspiraţie populară al bisericii din Miroşi. Pentru numeroase reşedinţe proiectează şi mobilierul (Palatul Cantacuzino, Casa Assan, Casa Toma Stelian, Muzeul Kalinderu etc.).
     
    Concursuri:
    1906 - Participă la concursul pentru Palatul Păcii din Haga, organizat de Fundaţia Carnegie.
     
    Activitate publicistică:
    1906 - Face parte din primul comitet al revistei Arhitectura. Revistă română de artă, alături de Toma Dobrescu, Alexandru Tzigara-Samurcaş, Ştefan Burcuş, Nicolae Ghika-Budeşti, Victor Stephănescu, Victor Simionescu, Remus Iliescu, director fiind George Sterian. În acest prim număr, apărut pe 4 ianuarie 1906, Berindey semnează cuvântul Către cititori!. Berindey subliniază în acest cuvânt de deschidere, importanţa profesiunii de arhitect, îndemnându-i pe arhitecţi să se grupeze şi să acorde respect profesiunii îmbrăţişate.
     
    Premii și distincții:
    Ianuarie 1908 - A primit din partea împăratului Austriei însemnele Ordinului Francisc Iosif în gradul de Ofiţer;
    4 noiembrie 1925 - Primeşte brevetul şi însemnele de Comandor al Ordinului „Steaua României”.
     


    BIBLIOGRAFIE


    Volume de autor:
    Rădulescu, Mihai Sorin, Genealogii, Editura Albatros, Bucureşti, 1999.
    Teodorescu, Sidonia, Mari arhitecţi bucureşteni: Ion D. Berindey, Editura Vremea, 2014.


    Periodice:
    „Ilustraţia”, anul XIV (septembrie - decembrie 1925), nr. 115-118, p. 185.
    „Flacăra”, anul XXII, nr. 919, 13 ianuarie 1973, p. 23.