COMENTARIU CRITIC


    Arhitect maghiar de orientare secesionistă, Sándor Baumgarten a fost discipol și, ulterior, colaborator al maestrului Ödön Lechner. A proiectat aproximativ trei sute de clădiri pentru învățământ în Ungaria, atât în Budapesta, cât și în mediul rural.  
    În primii ani de carieră, lucrările sale au fost mai mult istoriciste, în special în timpul colaborării cu arhitecții Imre Steindl și Alajos Hauszmann. La sfârșitul secolului al XIX-lea, când a intrat într-un parteneriat cu Ödön Lechner, fiind influențat de acesta, a realizat edificii în stil Secession.
       În primul deceniu al secolului XX, construiește în Transilvania două clădiri școlare reprezentative pentru Secessionul maghiar: Casa Învățătorului (Cluj) și Liceul Bólyai-Farcaș (Târgu Mureș). Tot în această perioadă, colaborează cu László Székely, primul arhitect-șef al Timișoarei, la construcția Bisericii Piariste din orașul de pe Bega. Cele trei construcții sunt funcționale și astăzi, fiind utilizate în scopul pentru care au fost proiectate. Sunt remarcabile interioarele și mobilierul realizate la liceul din Târgu Mureș și faptul că nu au fost modificate sau înlocuite, ci doar restaurate. (Mariana Croitoru, 2015)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE


    (Dunaföldvár (lângă Gyór), 21 ianuarie 1864 - Budapesta, 31 mai 1928)

    Studii academice/de specialitate:
    1888 - A absolvit Universitatea Tehnică din Budapesta, unde a obținut diploma în arhitectură.

    Activitate didactică:
    Asistentul lui Ödön Lechner la Budapesta.

    Activitate profesională (afilieri, poziții administrative, comisii):
    1889-1894 - A lucrat împreună cu arhitecții Imre Steindl și Alajos Hauszmann;
    ? - Director al Fundației Publice din Budapesta.
     


    PROIECTE


    Proiecte realizate
    Proiecte de arhitectură:
    1. Clădiri publice
    1902-1903 - Casa Învățătorului*, Cluj (împreună cu arhitectul Herczeg Zsigmond);
    1908-1912 - Liceul Bólyai-Farcaș**, Târgu Mureș.

    2. Arhitectura religioasă
    1909 - Biserica Piaristă***, Timișoara (împreună cu László Székely, arhitectul-șef al Timișoarei).

    Proiecte de interior:
    1908-1912 - Liceul Bólyai-Farcaș****, Târgu Mureș.

    Participări la concursuri:
    ? - A câștigat premiul al II-lea la Concursul pentru Bursa de mărfuri și valori din Budapesta (împreună cu Ödön Lechner).

    *În această clădire, inițial a funcționat un cămin pentru elevii școlii de învățători și pentru studenții care erau copii de învățători. Pe perioada primului război mondial, în clădire a funcționat un spital militar. După al doilea război mondial, aici a fost unul dintre sediile Facultății de Științe Economice, iar din 1990, al Inspectoratului Școlar Cluj.

    **De fapt, arhitectul realizează extinderea unei clădiri deja existente, Colegiul reformat, ridicat în 1871, căruia îi adaugă două aripi. Sursa principală de inspirație pentru decorația exterioară din stucaturi a fațadelor este arta folclorică textilă din secuime. Respectivul element decorativ apare de jur împrejurul ferestrelor și a ușii masive de intrare. Totuși, per ansamblu, ornamentele sunt discrete, conferind un aer sobru clădirii. Acoperișul se încadrează în arhitectura orașului, dominată la data construirii liceului de palate baroce înălțate în secolul al XVIII-lea. La începutul veacului al XX-lea, odată cu avântul economic şi dezvoltarea arhitecturii oraşului, edificiul baroc care adăpostea auditoriul şi biblioteca devenise neîncăpătoare. Drept urmare, în locul acesteia s-a construit, între 1908-1909, în stil secession, noua clădire principală impozantă, cu vedere spre Piaţa Bolyai. Edificiul cu patru niveluri (demisol, parter, două etaje) prezintă un plan în formă de „U” și se compune dintr-un rezalit central numărând cinci axe, urmate spre extremităţi de secţiuni treptate de faţadă, formate din câte două, respectiv câte un ax. Poarta principală a clădirii se află în axul central. Muchiile laterale ale faţadei sunt rotunjite şi în aceste spaţii curbe este amenajată câte o fereastră. Tratarea faţadei ilustrează secessionul caracteristic lui Lechner, fiind evidenţiată de motive ornamentale stilizate, inspirate din lumea vegetală.

    ***Biserica este una dintre cele mai reprezentative monumente arhitecturale din Timișoara, făcând parte din Complexul Piariștilor. Este singura biserică din Timișoara care poartă amprenta stilului arhitectural specific anilor 1900, caracterizat de curentul secession, conţinând elemente neo-bizantine, maghiare și baroce. Interiorul păstrează și elemente din lăcașul de cult al franciscanilor, demolat în 1911.

    ****La interior, se păstrează decorația inițială specifică stilului Secession, într-o cromatică dominată de culorile negru, verde, alb și roșu închis. Pe alocuri, mai există și mici accente de lemn în culoare naturală, acestea fiind însă rezultatul unor intervenții ulterioare. Scara de onoare, de proporţii semnificative, situată în axul central al edificiului, prezintă acelaşi limbaj decorativ, care combină suprafeţe curbe cu motive ornamentale vegetale stilizate. Un spațiu bine restaurat este sala de festivități, în care cromatica se îmbogățește prin draperiile și tapițeria scaunelor de protocol, realizate din material textil de culoare roșu închis. Decorația parietală, cea a balconului și a plafonului sălii sunt realizate în stucatură, cu elemente vegetale stilizate, în culoarea verde deschis, cu inserții de alb și auriu. Tâmplăria, lambriul și scaunele din lemn vopsit negru sunt, de asemenea, cele originale. Sala festivă a clădirii noi a fost amenajată la etajul al doilea cu ferestre largi pe faţada principală, iar pe latura opusă cu o galerie sprijinită pe console, caracterizată de un parapet curbat. Tavanul sălii, combinat din suprafeţe curbe, este decorat cu ornamente vegetale stilizate care evocă decoraţia casei scărilor. S-a păstrat în cea mai mare parte şi tâmplăria originală a clădirii. Scara de onoare, respectiv coridoarele dinspre curte asigură accesul spre sălile de la diferitele niveluri. În ceea ce privește elementele conservate de acum o sută de ani, se pot aminti mobilierul fix din cancelarie și din birouri, tâmplăria, mobilierul și lambriurile de pe coridoarele instituției. Acestea sunt executate din lemn vopsit negru. În sălile de curs și în amfiteatre, mobilierul din lemn este tot cel original, dar este vopsit în culoarea verde. De asemenea, în toate spațiile, pardoselile, atât cele din lemn, cât și cele din piatră, s-au păstrat.    
         


    BIBLIOGRAFIE


    Volume de autor:
    CONSTANTIN, Paul, Arta 1900 în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1972.
    CONSTANTIN, Paul, Dicţionar universal al arhitecţilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.
    ŞTEFĂNUȚ, Ada, Arta 1900 în România, Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2008.

    Webgrafie:
    www.enciclopediamaghiara.ro/monumente_ardelene
    https://hu.wikipedia.org/wiki/Baumgarten_Sandor