COMENTARIU CRITIC


    Perioada sfârșitului secolului al XIX-lea și a începutului secolului XX, dominate de arhitectura de influență franceză a Școlii de Arte Frumoase din Paris, aduce, totuși, în România și arhitecți consacrați în spațiul germanofon al Europei. Aceștia contribuie pe deplin la acea „arhitectură de calitate” caracteristică acestei perioade. Astfel, arhitecții Ferdinand Fellner și Hermann Helmer, care, în perioada 1873-1919, au construit în Europa Centrală 48 de teatre, au fost solicitați pentru edificarea, în Transilvania și în Vechiul Regat al României, a patru astfel de clădiri. Trei dintre acestea au fost realizate în Transilvania, la Timișoara, la Oradea și la Cluj, și unul în Moldova, la Iași. Toate cele patru construcții se înscriu în arhitectura neoclasică a sfârșitului secolului al XIX-lea. Ele prezintă un plan simetric, cu intrarea în axul principal printr-un corp ieșit în relief din planul fațadei. Sălile de spectacol sunt realizate în formă de potcoavă și organizate după model italian, cu stal, loje și balcon.
    La începutul secolului XX, celor doi arhitecți li se încredințează fără concurs proiectul ultimului teatru pe care-l vor construi în Tansilvania, Teatrul Maghiar (azi Teatrul Național) din Cluj. Spre deosebire de teatrele construite în România până atunci, care erau prin excelență eclectice, Teatrul din Cluj combină elementele decorative ale Renașterii și ale barocului, cu elemente de inspirație Secession. (Mariana Croitoru, 2015)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE


    (Viena, Austria, 19 aprilie 1847 - Viena, Austria, 22 martie 1916)

    Studii academice/de specialitate:
    ? - A studiat la Universitatea Tehnică din Viena, dar a abandonat studiile după primul an pentru a-și ajuta tatăl bolnav. Tatăl său, arhitectul Ferdinad Fellner Sr., avea un birou de arhitectură pe care l-a preluat în anul 1871, la moartea acestuia.

    Activitate profesională (afilieri, poziții administrative, comisii):
    1873 - Cei doi arhitecți înființează biroul de arhitectură „Büro Fellner & Helmer”, cu sediul în Viena.
     


    PROIECTE


    Proiecte realizate
    Proiecte de arhitectură:
    1. Clădiri publice:
    1885 - Palatul de Justiție din Suceava;
    1871-1875 - Teatrul „Franz Josef” din Timișoara* (în prezent, Teatrul Național și Opera Română);
    1894 și 1896 - Teatrul Național din Iași**;
    21 iulie 1899-15 octombrie 1900 - Teatrul de Stat din Oradea*** (în prezent, Teatrul Regina Maria); 
    1904-1906 - Teatrul Maghiar din Cluj**** (în prezent, Teatrul Național).

    Proiecte de interior:
    - Interioarele remarcabile pentru arhitectura eclectică ale teatrelor din Timișoara, Oradea, Iași și Cluj.

    *Cea mai veche dintre cele patru clădiri amintite ai căror realizatori au fost cei doi arhitecți vienezi. Reprezentațiile găzduite aici se dădeau în limba maghiară sau în limba germană. Dintre cele patru teatre menționate, cel din Timișoara este singurul care nu mai există, în prezent, decât parțial, din cauză că a fost devastat de două incendii mari, în 1880, respectiv, în 1920. După primul incendiu, reconstrucția a fost realizată după planul original (1880-1882), iar după cel de-al doilea clădirea a suferit transformări radicale. De reconstrucția zonei centrale a imobilului s-a ocupat Duiliu Marcu, între anii 1923 și 1928. Cu această ocazie, arhitectul a păstrat atât fațadele laterale, cât și fațada principală, sala de spectacole cu spațiile destinate publicului fiind refăcute în stilul „neobizantin”. Ulterior, în perioada 1934-1936, tot Duiliu Marcu a modificat și fațada principală, în stilul modernist de influență fascistă, „stilul Regele Carol al II-lea”. Într-una din cărțile sale, Duiliu Marcu prezintă două planuri și două secțiuni ale sălii de spectacole din „vechiul teatru”, cât și o imagine a fațadei principale înainte de anul 1920. Fațadele laterale sunt cele orginale, restaurate, la interior spațiile au fost însă recompartimentate, păstrându-se foarte puține elemente ale decorației inițiale. 

    **A doua clădire cu această funcție realizată de cei doi arhitecți austrieci, Fellner și Helmer, în România. Spre deosebire de teatrele transilvănene, pe scena Teatrului din Iași spectacolele se jucau în limba română. Imobilul se evidențiază, în primul rând, prin aceea că interioarele sale sunt adevărate opere de artă. Holul din parter cu cele două scări monumentale simetrice, care duc pe galeria deschisă din etaj, are pardoseli decorative din marmură albă și roșie. Pereții sunt decorați în stil rococo, cu o mare bogăție de stucaturi colorate și/sau aurite și sculpturi care marchează intrarea în sala de spectacole. Sala impresionează atât prin abundența ornamentelor în stil baroc și rococo, cât și prin rafinamentul cu care sunt dispuse acestea. Astfel, se remarcă cele două cortine și plafonul, pictate de meșteri vienezi. Cortina principală, de pânză, realizată în 1896, de meșterul vienez M. Lenz, terminată de unul dintre discipolii săi, prezintă în centru motive simbolice, iar în lateral, motive naționale. Cortina de fier (de foc) și plafonul sunt pictate de Al. Goltz. Pe plafon sunt transpuse nimfe și îngeri, într-o alegorie paradisiacă. În dreptul fosei orchestrei, pe plafon, se află stemele reunite ale Moldovei, Țării Românești, Transilvaniei și Dobrogei, cu însemnele heraldice ale fiecăreia și, într-un plan paralel, stema regală. În centrul plafonului, se găsește un trafor aurit și un candelabru din cristal de Veneția cu 109 becuri. După abdicarea Regelui Mihai I, din 30 decembrie 1947, s-a trecut la îndepărtarea însemnelor regale, din stemă rămânând vizibil doar sceptrul.

    ***Lucrările de execuție au fost conduse de o echipă formată din arhitecții orădeni Kálmán Rimanóczy, Vilmos Rendes și Jozsef Guttman, în calitate de antreprenori. Proiectat pe acleași principii neoclasice, porticul deschis pe două niveluri accentuează simetria și împrumută limbajul templelor grecești - șase coloane cu capiteluri ionice, pe care se sprijină antablamentul și frontonul triunghiular. Intrarea este încadrată de statuile alegorice ale Comediei și Tragediei, executate în atelierul Mayer din Budapesta. Meșteri orădeni specializați au lucrat la decorația interioară a teatrului. Sala de spectacole este structurată pe trei niveluri, având și fosă pentru orchestră. Parapeții balcoanelor cu loje, dispuse pe două niveluri, sunt împodobiți cu festoane, medalioane și măști executate din stucatură parțial aurită. În plafonul sălii, bogat ornamentat, primează traforul metalic aurit și lampadarul de mari dimensiuni, situate în centrul acestuia. Saloanele sălii de spectacole aveau la început pereții decorați cu tapet de culoare verde, care, astfel, era dominantă, în timp ce tapițeria mobilierului era din brocart de culoare vișinie. Tot aici se găseau patru panouri de gobelin care reproduceau pânze ale pictorului Boucher  existente în Muzeul Luvru.

    ****Combină elementele decorative eclectice, cu elemente de inspirație Secession. Atât instalațiile, cât și lucrările de interior au fost încredințate unor firme din Budapesta. Interiorul clădirii este structurat pe baza simetriei care o caracterizează. În acest sens, accesul publicului se realizează prin intrarea principală din axul fațadei dinspre Piața Ștefan cel Mare, fosta Piață Hunyadi. În axul holului de primire a publicului, se află scara monumentală, care se bifurcă pe podestul mezaninului în două scări laterale care duc la etajul I, printr-o galerie deschisă către hol. La spațiile destinate publicului, la foaierul și la galeriile de la etaj, se evidențiază o decorație excesivă specifică stilului baroc, fiind identificabile elemente precum stucatura bogată în ornamente și aurită atât a pereților, cât și a plafoanelor, lampadarele și aplicele de bronz, oglinzile în rame aurite. Pardoselile spațiilor destinate publicului, scările, balustradele (baluștri și mâna curentă) sunt din marmură. În ceea ce privește interiorul sălii de spectacole, acesta se remarcă prin cele două rânduri de loje și prin balconul spațios de la ultimul nivel. De altfel, în parterul sălii se află și fosa orchestrei. Referitor la decorația sălii, aceasta este, de asemenea, de factură barocă, dispusă atât pe pereții și pe parapeții lojelor, cât și pe plafon și pe avanscenă. Plafonul, care se înclină spre portalul scenei, are o rozetă centrală din care pornesc patru nervuri, bogat decorate cu stucaturi care reprezintă motive florale. Candelabrul din centrul plafonului a fost executat de firma Ganz & Co. și se păstrează și astăzi. Mobilierul inițial al sălii a dispărut, în cea mai mare parte, cu excepția scaunelor de la balcon, a căror datare este însă incertă. Încălzirea se face prin pardoseală, prin intermediul unor orificii situate sub scaune, care permit introducerea aerului cald în sală, acesta fiind evacuat cu ajutorul clapetelor metalice amplasate deasupra candelabrului central, care sunt în legătură directă cu podul clădirii. În pod s-au amplasat lucarne circulare, prevăzute cu jaluzele din tablă. La data realizării sale, edificiul a reprezentat, pentru o perioadă îndelungată, cel mai modern teatru din Transilvania.      
     


    BIBLIOGRAFIE


    Volume de autor:
    CONSTANTIN, Paul, Arta 1900 în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1972.
    CONSTANTIN, Paul, Dicţionar universal al arhitecţilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.
    ŞTEFĂNUȚ, Ada, Arta 1900 în România, Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2008.

    Webgrafie:
    www.enciclopediamaghiara.ro/monumente_ardelene
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_Fellner_Junior