COMENTARIU CRITIC


    Arhitectul Alexandru Săvulescu este printre primii reprezentanți ai arhitecturii românești moderne, ai stilului eclectic al academismului francez.
    Cea mai importantă operă a arhitectului Săvulescu este fostul Palat al Poştelor (a doua clădire de mare anvergură, după Palatul Universității din București, realizată de un arhitect român). Această lucrare îl va impune definitv datorită principiilor de raţionalitate a distribuirii volumelor şi a formelor decorative, de raportul echilibrat între faţade şi tratarea interiorului, de funcţionalitate. Monumentalitatea edificiului este evidenţiată chiar de la intrare, de treptele de acces, care se desfăşoară pe toată lungimea porticului. Astfel, subsolul este mult ridicat deasupra trotuarului, la cele două pavilioane de pe colţurile faţadei principale, continuându-se şi pe fațadele laterale. Aceeaşi monumentalitate exterioară este transpusă şi la interior, unde decoraţia este destul de sobră, în stilul clasic caracteristic întregii construcţii. (Mariana Croitoru, 2015)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE


    (Cerneți, jud. Mehedinți, 1847 - București, 1902)

    Studii academice/de specialitate:
    1874 - Absolvent al Școlii de Arte Frumoase din Paris, în atelierul lui Paul René Leon Ginain.

    Activitate profesională (afilieri, poziții administrative, comisii):
    ? - Arhitect șef al Ministerului de Interne, la Primăria București;
    ? - Arhitect al Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor;
    1891 - Vicepreședinte în primul comitet de conducere al Societății Arhitecților Români;
    1892 - Fondator al primei Școli Superioare de Arhitectură din București;
    1895-1902 - Președintele Societății Arhitecților Români.
     


    PROIECTE


    Proiecte realizate
    Proiecte de arhitectură
    1. Clădiri publice
    1885-1886 - Gimnaziul „Nicolae Bălcescu" din Brăila;
    1888-1891 - Ospiciul „Madona Dudu” din Craiova;
    1890-1892 - Colegiu Național „Traian” din Drobeta-Turnu Severin;
    1894-1900 - Palatul Poștelor și Telegrafului din București (împreună cu arhitectul polonez Zigfried Kofschinscky);
    1897 - Școala primară de băieți ,,Ștefan cel Mare“ din Alexandria;
    1896-1904 - Palatului Comunal din Buzău (împreună cu Zigfried Kofschinscky; în prezent, Primăria Municipiului).

    2. Arhitectură religioasă
    1898-1901 - Biserica Amzei din București (împreună cu Zigfried Kofschinscky).

    3. Monumente
    1897 - Bustul lui Dimitrie Giurescu, erou al Războiului de Independență, Câmpulung (împreună cu sculptorul Dimitrie Demetrescu Mirea).

    Proiecte de restaurare:                                              
    ? - Biserica Banu din Buzău.

    Participări la concursuri:
    1879 - Concurs internațional pentru Camera Deputaților din București - premiul al II-lea (premiul I nu s-a acordat).
     


    BIBLIOGRAFIE


    Volume de autor:
    CONSTANTIN, Paul, Dicţionar universal al arhitecţilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.
    SOCOLESCU, Toma T., Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca modernă: 1800-1925, Editura Caligraf Design, București, 2004.

    Webgrafie:
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Savulescu_arhitect