COMENTARIU CRITIC

Arhitect român de origine armeană, Krikor Navasartian a proiectat în anii douăzeci și treizeci imobile în stiluri diferite, în principal funcționaliste și eclectice. Probabil cea mai importantă contribuție o reprezintă Parcelarea Aron Mayer din Calea Rahovei 228. Alături de Parcelarea Vatra Luminoasă, proiectată de Casa Autonomă a Construcțiilor (avându-l ca arhitect-șef pe arhitectul de origine armeană Neculai Aprihăneanu), Parcelarea Aron Mayer se numără printre puținele parcelări de locuințe cuplate proiectate în stilul internațional din capitală.(Andrei Răzvan Voinea, 2016)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE

    Studii academice/de specialitate
    Nu sunt cunoscute informaţii cu privire la studiile de specialitate urmate, însă în studii este menţionat ca arhitect cu drept de semnătură.
     
    Alte informații relevante
    A locuit pe strada Maica Domnului 3b și, ulterior, pe Făinari 3.
     


    PROIECTE


    PROIECTE REALIZATE
     
    Proiecte de urbanism și peisagistică
    1930-? - Parcelarea Aron Mayer, Calea Rahova nr. 228. Primele planuri pentru parcelarea terenului de la acea adresă datează din 1930, dar diferitele corecții din partea Primăriei Sectorului Albastru au întârziat eliberarea autorizațiilor individuale de construire a caselor. Suprafața totală a parcelării este de 12.596 mp, iar arhitectul a propus deschiderea a două străzii (Rădiței și Corneliu Popeia cu o lungime de aprox. 330 m și o lățime de 10 m), unde a proiectat 29 de locuințe cuplate (așadar 58 de locuințe individuale). Abia la începutul anului 1933, s-au eliberat autorizații pentru primele șase case, iar până la sfârșitul anului toate celelalte. Locuințele au o suprafață care variază în funcție de numărul etajelor (toate au peste 82 mp) și o curte de dimensiuni reduse. Printre caracteristicile stilului internațional adoptat de Navasartian se numără hublourile, unele tipuri sunt prevăzute cu balcoane, iar intrările sunt proiectate în special la colțurile retrase de la aliniamentul străzii.
     
    Proiecte de arhitectură
    1933 - Imobilul C.M. Dumitrescu, Petru Cercel 4;
    1933 - Imobilul Adolf. A. Franke, str. Nifon 20 (astăzi Strada Mitropolit Nifon 20);
    1933 - Imobilul Elizeu N. Uriașu, strada Rădăuți 4 (nelocalizat);
    1933 - Imobilul G. Lupu, Calea Rahovei 263 (demolat).
     


    BIBLIOGRAFIE

    Surse primare:
    Monitorul Uniunii Oraşelor din România - Organ Oficial al Asociaţiunei Comunelor Urbane, 10, nr. 05-06, mai-iunie 1933.

    Monitorul Primăriei București (1933-09-03), nr. 36, pag. 59.

    Monitorul Primăriei București (1933-06-18), nr. 25, pag. 14.

    CAZAZIAN, Mihai Stepan, „O excursie cu Mașina Timpului în trecutul Rumanahayilor”, în: Araratonlie.com. Periodic al Uniunii Armenilor din România, 27 Februarie 2016, accesat la 15 septembrie 2016:
    http://www.araratonline.com/o-excursie-cu-masina-timpului-in-trecutul-rumanahayilor/
     
    Surse secundare:
    Arhivele PMB: PMB Tehnic 106/1945.