COMENTARIU CRITIC

Horia Creangă debutează la începutul anilor 1930 și este considerat „adevăratul fondator” al modernismului românesc în arhitectură. Cu toate acestea, Creangă este promotorul unei arhitecturi personale, filtrate prin propria-i sensibilitate. Creația sa nu este cantonată strict în niciun curent modernist european. De altfel, spre deosebire de moderniștii europeni, care neagă tot ceea ce a fost înainte de noua orientare, pe Creangă îl caracterizează o viziune echilibrată, deoarece arhitectul consideră că modernismul reprezintă doar o nouă adaptare a tradițiilor, a trecutului. El este de părere că formele simple pe care le utilizează la construcțiile sale se regăsesc și la vechea artă populară românească. Perspectiva lui Creangă poate oferi o explicație cu privire la absența avangardei din arhitectura modernistă românească. Ea exprimă un echilibru la nivelul gândirii arhitecților, care impun atenției concepte noi, dar care însă nu se delimitează de câștigurile acumulate din exploatarea formelor inspirate din arhitectura populară, ci le potențează și le ameliorează.      

Opera prin care Horia Creangă se afirmă cu tărie în epocă este proiectului imobilului ARO din București (în prezent, clădirea Cinema Patria), selectat ca urmare a unui concurs desfășurat în 1929. Lucrarea este neobișnuită pentru acea vreme din punctul de vedere al concepției formelor și a funcțiunii, dar a fost ridicată pe o arteră principală a Capitalei, actualul Bulevard Magheru. Clădirea a fost finalizată în 1931, suferind modificări față de proiectul inițial. Aceste transformări au vizat simplificarea și mai profundă a limbajului formal. Ea trebuie analizată ca un punct de cotitură în evoluția arhitecturii românești și un model pentru ceilalți arhitecți ai Mișcării Moderne din țara noastră.

Locuințele colective, de tip „blockhouse”, sunt o noutate absolută în peisajul arhitectonic al marilor orașe. Primul edificiu de acest fel este imobilul ARO, al cărui model va fi preluat la multe alte lucrări, în special datorită virtuților sale funcționale. În acest sens, elementele de rezolvare funcțională la acest tip de construcții constau în: dezvoltarea planului apartamentelor în jurul camerei de zi, conectate la o altă încăpere de locuit, lucru care conferă flexibilitate locuinței; zonarea funcțiunilor de noapte și de zi; participarea logiilor, a balcoanelor și a retragerilor de la ultimele niveluri la comunicarea interiorului cu exteriorul; realizarea structurii de rezistență din cadre de beton armat, lucru care, din nou, prezintă avantajul flexibilității compartimentării spațiilor interioare; pe cale de consecință, împărțirea distinctă, în funcție de nivel, a acestora; alegerea potrivită a materialelor de calitate superioară; atenția sporită pentru detaliul de arhitectură și locul său în întreg; preluarea, de către finisajele interioare, în planul secund al construcției, a ideii generale a proiectului. În ciuda acestor constante, personalitățile variate ale arhitecților și transpunerea acestora în lucrările lor au determinat forme la fel de diferite. Indiscutabil, Horia Creangă este unul dintre liderii arhitecturii moderniste din România. În ciuda faptului că a avut o carieră relativ de scurtă durată, de doar 17 ani, iar cele mai multe dintre lucrările sale au fost realizate în deceniul al patrulea al secolului trecut (deci pe parcursul a doar zece ani), multe dintre acestea au dobândit statutul de „repere fundamentale” ale arhitecturii moderniste din România.

Cele aproximativ 70 de proiecte ale lui Creangă abordează o mare varietate de programe de arhitectură, de la locuințe individuale la imobile de raport, magazine, stadioane, hale alimentare, hoteluri, pavilioane de expoziții, cinematografe, școli sau birouri. Deși aceste tipuri de construcții existau deja în peisajul arhitectonic al marilor orașe, rezolvarea plastică și funcțională propuse de arhitect evidențiază numeroase inovații, care îl încadrează pe Creangă, fără putință de tăgadă, în sfera artiștilor moderniști. De altfel, Horia Creangă a înțeles de la început că este nevoie de noi soluții pentru problemele funcționale generate de nevoile din ce în ce mai sofisticate, specifice epocii. De asemenea, dinamica acestor necesități solicită și mai mult arhitectul modernist, dar Creangă reușește întotdeauna să aleagă cea mai potrivită organizare a spațiilor, din punctul de vedere al raționalității, ceea ce îl deosebește esențial de contemporanii săi.

Lucrările lui Horia Creangă au fost ridicate preponderent în mediul urban. În contextul unei dezvoltări a domeniului construcțiilor, orașul a reprezentat mediul propice pentru manifestarea arhitecturii moderniste, care este, prin excelență, o arhitectură dinamică și adaptabilă.

Obiectivele operei lui Creangă din mediul urban au fost stabilite în considerarea următoarelor aspecte: în primul rând, arhitectul a vizat înlocuirea modelului haussmanian de imobil de raport, care a fost utilizat cu ocazia sistematizărilor realizate în București la sfârșitul secolului al XIX-lea; în al doilea rând, Creangă are în vedere transformarea imobilului de raport într-un imobil colectiv modern în care și apartamentul trece prin schimbări funcționale și spațiale.

Deși este fidel principiilor moderniste, acest atașament nu echivalează cu o imitare a arhitecturii occidentale de această factură, arhitectul își exprimă propria viziune, propria personalitate. Cele două caracteristici majore constante ale operei lui Horia Creangă sunt simplitatea și orizontalitatea. Ele definesc plastica arhitecturii lui Creangă și evidențiază caracterul radical al acesteia. Cele două concepte au și o simbolistică aparte, identificată de arhitect. Astfel, orizontalitatea este asemuită vitezei automobilului, iar simplitatea întruchipează dezideratul purității geometrice, aptă să certifice calitatea lucrărilor de arhitectură. Asemenea arhitecturii moderniste românești, și arhitectura lui Creangă este dinamică, traversând un proces de constantă evoluție în încercarea de a oferi răspunsuri nevoilor în continuă schimbare ale societății moderne. Din acest motiv, pot fi identificate mai multe etape ale creației arhitectului.

O primă etapă – 1927-1930 – se caracterizează prin existența unor căutări stilistice  și prin fructificarea primelor tendințe de modernizare a imobilului de raport și de realizare a unei noi rezolvări spațial-funcționale a apartamentului.

Cea de-a doua etapă – 1930-1936 – este cea mai reprezentativă pentru cariera de arhitect a lui Creangă, este perioada imobilelor de raport și a locuințelor individuale. Practic, în această perioadă se definitivează concepția arhitectului asupra elementelor, a formelor, a temelor compoziționale și a procedeelor stilistice, pe care le va utiliza în întreaga sa activitate. Toate acestea vor fi incluse într-un sistem echilibrat de gândire creatoare, prin care arhitectul exprimă o modernitate bazată pe deplina coerență a ideilor, fapt care îl separă pe Creangă de alți arhitecți moderniști români și îi conferă statutul de vârf de lance al modernismului din țara noastră.

Începând cu 1935, Horia Creangă proiectează construcții industriale de mari dimensiuni, uzinele Malaxa. Arhitectura industrială își găsește, pentru prima dată, exprimarea estetic funcțională. Este o „arhitectură a simplității”, după cum o numea chiar Creangă.

Ulterior „perioadei Malaxa”, proiectele lui Horia Creangă poartă amprenta purismului utilizat la construcțiile industriale. Virtuțile creației lui Creangă sunt identificabile și la pavilioanele expoziționale „Muncă și Voe Bună” și „Luna Bucureștilor”. Este vorba de o delimitare armonioasă a spațiilor, de claritatea în compoziție, de corelația îngrijită care există între detaliu și ansamblu ș.a.m.d. Ele sunt relevante pentru implicarea statului în arhitectură, în scopuri propagandistice, și fac parte din categoria proiectelor modernismului clasicizant, abordat și de alți arhitecți ai epocii, precum Duiliu Marcu sau Octav Doicescu.

Cele patru etape ale carierei lui Horia Creangă evidențiază complexitatea operei acestuia, care, din acest motiv, este imposibil de încadrat într-un curent larg.
(Mariana Croitoru, 2016)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE

    (București, 1 august 1893 - Viena, 1 august 1943)

    Studii academice/de specialitate
    1913-1915 - Studiază la Școala Superioară de Arhitectură din București până la plecarea pe front;
    1919 - Două eșecuri la examenul de admitere la Școala de Arte Frumoase din Paris;
    1920-1924 - Urmează cursurile Școlii de Arte Frumoase din Paris, unde îl are ca profesor pe Gustave Umbdenstock, iar în perioada 1923-1927, lucrează împreună cu acesta;
    1927 - Se întoarce în țară.
     
    Activitate didactică (discipoli și influențe exercitate)
    Din 1933, biroul său de arhitectură, de la etajul al cincilea al imobilului Dimitrescu, proiectat chiar de Creangă în Piața Lahovary, devine foarte cunoscut, motiv pentru care reprezintă locul de formare al multor arhitecți din generațiile mai tinere. De altfel, în același an, arhitectul Haralamb Georgescu devine colaboratorul său permanent.
     
    Activitate publică: afilieri, poziții administrative, comisii
    1936-1943 - Director al compartimentului „Lucrări Noi” din Primăria Capitalei.
     
    Alte informații relevante
    1916-1918 - Pleacă pe front cu gradul de sublocotenent, cade prizonier la Șercaia și este trimis în lagăr la Stralsund (port german la Marea Baltică).
     


    PROIECTE


    PROIECTE REALIZATE

    Proiecte de arhitectură
    Clădiri publice
    1937-1939 - Palatul Cultural, Cernăuți;
    1937-1938 - Hotelurile ARO-Palace și ARO-Sport, Brașov;
    1927-1929 - Teatrul Giulești, București;
    1933-1939 - Stadionul ONEF, București (demolat);
    1934 - Imobilul Aro, Sala de Cinematograf, București;
    1936 - Imobilul Aro, Barul Melody, București;
    1937 - Grup Școlar, Strada Maior Coravu, București;
    1937-1943 - Halele Centrale Obor, București (după decesul lui Creangă, survenit în 1943, colaboratorul său, Haralamb Georgescu, va supraveghea executarea proiectului, până la plecarea sa din țară, în 1947. Ulterior, de finalizarea construcției și de unele detalii s-au ocupat arhitecții Ilie Teodorescu și Gheorghe Trifu.);
    1938-1940 - Expoziția „Luna Bucureștilor”, Parcul Herăstrău, București (demolată);
    1939 - Pavilioanele Expoziției „Muncă și Voe Bună”, Parcul Herăstrău, București (demolate);
    1939 - Restaurantul Pescăruș, Parcul Herăstrău, București;
    1943 - Amfiteatrul Școlii Centrale de fete, București (în prezent, Teatrul Bulandra).
     
    Reședințe private
    1927-1929 - Vila Dr. Petru Groza, Deva;
    1930 - Vila Ioan Lupaș, Strada Cardinal Ioan Hossu 21, Cluj;
    1933 - Vila Marelui Voievod Mihai, Eforie Nord;
    1936-1939 - Vila Victor Groza, Târgu-Mureș;
    1937 - Vila Savu, Strada Liviu Rebreanu 21, Predeal;
    1938 - Casa de vânătoare, Jucica, Bucovina de Nord (dispărută);
    1938 - Vila Nadia Gory, Mamaia (dispărută);
    1938 - Vila Conitz, Mamaia (dispărută);
    1938-1939 - Vila Alexianu, Costinești (dispărută);
    1929 - Imobilul Cezar Pop și Mihai Gheorghiu, Strada Schitu Măgureanu 19, București;
    1929 - Vila Corneliu Medrea, Strada Andrei Mureșan 2, București;
    1930 - Vila Ing. Miclescu, Strada Paris 56, București;
    1930 - Vila Ing. T. Mareș, Intrarea Geneva 6, București;
    1930 - Vila Ing. Ioan Tomescu, Intrarea Geneva 8, București (dispărută);
    1930-1931 - Imobilul ARO, Bulevardul Magheru (întocmit cu ajutorul fratelui său, Ion, decedat în 1931, și al soției sale, Lucia, fostă Dumbrăveanu);
    1932 - Vila dr. Constantinescu, Strada Corneliu Botez 3, București;
    1932 - Vila Ing. Bunescu, Aleea Alexandru 12, București;
    1932 - Vila Thomas, Strada Dr. Panait Iatropol 15, București;
    1932 - Imobilul Anton Davidoglu, Bulevardul Dacia, București;
    1933 - Vila Dulfu, Strada Bateriilor, București (demolată);
    1933 - Imobilul Barbu Dimitrescu, Strada Lahovary 5A, București;
    1933 - Vila Piperscu, Strada Ștefan Furtună 161, București;
    1934 - Vila Elisabeta Cantacuzino, Aleea Alexandru 15, București;
    1934-1935 - Imobilul Elena Ottulescu, Strada General Gheorghe Manu 12, București;
    1935-1936 - Imobilul Nedioglu, Strada Roma 63, București;
    1935-1937 - Casa Cristea Mateescu, Strada Av. Th. Iliescu 6, București;
    1935-1937 - Vila Adrian Dumitrescu, Strada Finlanda 9, București;
    1935-1937 - Imobilul Malaxa-Burileanu, Bulevardul Magheru 35, București;
    1936-1938 - Imobilul ARO, Calea Victoriei 91-93, București;
    1937 - Ansamblu de locuințe ieftine, Șoseaua Iancului  52-58, Strada Victor Manu 4-24, București.
     
    Arhitectura industrială
    1941 - Ateliere de Reparații pentru echipamentul căii ferate Ploiești-Văleni-Măneciu;
    1942 - Fabrici de lapte, Alba Iulia, Burdujeni, Simeria;
    1930-1931 - Uzinele Malaxa, Intrarea Principală, București (dispărută);
    1935-1936 - Uzinele Malaxa, Fabrica de Țevi, București;
    1936-1939 - Uzinele Malaxa, Unificarea Fronturilor, București;
    1936 - Uzinele Malaxa, Pavilionul Administrativ și Laboratoarele, București.
     
    PROIECTE NEREALIZATE
    1932 - Școală Comercială;
    1935 - Vila Prof. Marcu, București;
    1936 - Școală Primară Floreasca, București;
    1937 - Sistematizarea Pieței 8 (Unirii), București;
    1938 - Vila Păunescu, Otopeni;
    1939 - Târg de vite, Abator, Lăptărie, București;
    1939 - Hotel Arghir, Predeal;
    1939 - Hotel Popa și Marinescu, Mamaia;
    1942 - Vila Irina Lotru, Bușteni.
     
    Proiecte de interior
    1942-1943 - Amenajări interioare, Locuința H. Goldenberg, Strada Gh. Lazăr 10, București.
     
    Concursuri. Premii și distincții
    1928 - Locul I, obținut la concursul pentru Palatul Culturii din Constanța (în echipă cu Ion și Lucia Creangă, Horia Teodoru și Constantin Moșinschi);
    1929 - Premiul I, obținut la concursul pentru Imobilul ARO, București;
    1936 - Concurs pentru Primăria București.
     
    Activitate publicistică/editorială
    1935 - Articole în publicațiile Spre o arhitectură a Bucureștilor și Arta și Omul.
     


    BIBLIOGRAFIE

    Cărți autor
    CONSTANTIN, Paul, Dicţionar universal al arhitecţilor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.
    PATRULIUS, Radu, Horia Creangă – omul şi opera, Editura Tehnică, Bucureşti, 1980.
    SION, Militza, Horia Creangă: crezul simplității, Editura Simetria, București, 2012.
    TABACU, Gabriela, Revista „Arhitectura” - studiu monografic şi indici 1905-1944, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008.
     
    Articole
    MACHEDON, Luminița, MACHEDON, Florin, „Arhitectura modernă din România în perioada 1920-1940”, articol publicat în colecția de articole București, anii 1920-1940: între avangardă și modernism, Editura Simetria, Uniunea Arhitecților din România, București, 1994.