COMENTARIU CRITIC


Sanda Voiculescu a fost unul dintre cei mai apreciaţi profesori. După 1990 se dedică studierii şi cercetării oraşului Bucureşti, realizând studii de restaurare-reabilitare a patrimoniului arhitectural din Bucureşti. Prin studiile istorice realizate asupra oraşului Bucureşti, mai ales după 1990, Sanda Voiculescu a realizat o metodologie de cercetare pe care a oferit-o viitorilor arhitecţi. În mediul academic, Sanda Voiculescu a activat în cadrul catedrei de istorie. După anul 1990, sub conducerea acesteia, catedra de istorie şi-a reluat activitatea prin continuarea tradiţiilor, a disciplinelor teoretice care fuseseră reduse, dar şi prin deschiderea către evoluţii contemporane.

(Fișă realizată de Gabriela Petrescu, 2017)
 


BIOGRAFIE


(Craiova, 1940 - Bucureşti, 2002)
 
Studii academice/de specialitate
1962 - Absolvă Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” (IAIM), Bucureşti.
1965 - Urmează cursurile Centrului internaţional de studii de arhitectură „Andrea Palladio” din Vicenza.
1972 - Obţine titlul de doctor în arhitectură cu lucrarea Arhitectura Ţării Româneşti în secolele XIII-XVI, în contextul sud-est european, sub îndrumarea profesorului Grigore Ionescu.
 
Activitate didactică (plus discipoli şi influenţe exercitate)
1962 - 1972 - Preparator şi asistent, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, în cadrul catedrei de Istorie.
1972 - În urma obţinerii titlului de doctor în arhitectură, devine titularul cursului de Istoria Artei, dedicat studenţilor de anul V.
1973 - Lector, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”.
1973 - Ţine cursurile Introducere în istoria arhitecturii universale şi româneşti (Antichitatea şi Evul Mediu), Sinteza artelor cu arhitectura (curs opţional, anul V) şi, parţial, cursul de Istoria Mobilierului (anul IV).
1981-1989 - Cursurile Istoria arhitecturii universale: Antichitatea şi Evul Mediu şi Istoria artelor, dedicate anilor I şi II.
după 1990 - Conduce şi reorganizează catedra de istorie a arhitecturii.
1992 - Înfiinţează cursul postuniversitar Restaurarea Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice.
1993 - Conferenţiar universitar, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”.
1996 - Profesor universitar la catedra de istorie a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”.
 
Activitate profesională (afilieri, poziţii administrative, comisii)
1964 - 1968 - Lucrează la Direcţia Monumentelor Istorice.
1990 - Membru al Comisiei Naţionale a Monumentelor şi Siturilor Istorice (reînfiinţată în 1990).
 
Alte informaţii relevante
A fost autoare sau co-autoare a unor proiecte de restaurare, aşa cum a fost proiectul de execuţie pentru restaurarea Bisericii „Radu Vodă” din Bucureşti.   
Studierea istoriei oraşului Bucureşti a fost subiectul de cercetare preferat al Sandei Voiculescu, realizând o metodologie de cercetare pusă la dispoziţia arhitecţilor pentru reevaluarea oraşului.
1976 - A fost finalizat Studiul de delimitare a zonei istorice a oraşului Bucureşti, elaborat sub coordonarea lui Gheorghe Curinschi Vorona, avându-i ca autori pe: Doina Cristea, Șerban Popescu Criveanu, Sanda Voiculescu, Mira Dordea, Anton Moisescu, Marioara Nicorescu.
după 1990 - Se dedică studiilor istorice  privind dezvoltarea oraşului Bucureşti.
 


PROIECTE


Activitate publicistică/editorială
A publicat articole şi studii în revistele Arhitectura, Secolul XX, Monumente Istorice, Arhitex design, Editura UAUIM.
VOICULESCU, Sanda, Inima târgului. Unele aspecte ale evoluţiei centrului oraşului Bucureşti, în revista Arhitectura, nr. 4/1973.
CRIVEANU, Şeban Popescu, VOICULESCU, Sanda, DAMIAN, Liviu, „Unele aspecte metodologice, istorice şi social-psihologice legate de studiul centrului oraşului Bucureşti”, în revista Arhitectura, nr. 4/1976, p. 19.
CURINSCHI VORONA, Gheorghe, CRISTEA, Doina, POPESCU CRIVEANU, Şerban, VOICULESCU, Sanda, DORDEA, Mira, MOISESCU, Anton, NICORESCU, Marioara, Centre şi zone istorice, în revista „Arhitectura” nr. 6, 1977.
LĂZĂRESCU, Nora, VOICULESCU, Sanda, SĂSĂRMAN, Gheorghe, Istoria Arhitecturii, Editura Didactică şi Pedagogică.
VOICULESCU, Sanda, Parohia - spaţiu de agregare religioasă, socială şi urbanistică, în revista Secolul XX, nr. 4-6, Bucureşti, 1997.
 


BIBLIOGRAFIE

 
Surse primare
Cercetare 1990-2007, Editura Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2007.
 
Surse secundare
LASCU, Nicolae, In memoriam, Sanda Voiculescu, în revista Zeppelin, nr. 9/2002.
Revista Arhitectura, 1960-2002.
Revista Arhitext design, nr. 2/2002.
 
Webgrafie
http://arhitectura-1906.ro/2012/09/sanda-voiculescu-portret-de-profesor/,  accesat la 10.10.2017