COMENTARIU CRITIC


Arhitectul Mihail Caffé a elaborat numeroase studii pentru construcții tip de locuințe în cadrul IPCT, într-o perioadă în care în România exista o politică preponderent axată pe construirea de locuințe sociale. Deși tendințele vremii erau legate de minimalizarea spațiului de locuit, IPCT a reușit să proiecteze locuințe funcționale înscrise în suprafețe foarte mici. Pe lângă aceste studii, arhitectul a realizat pentru comunitatea evreiască patru cămine de bătrâni. După 1990, a proiectat numeroase vile în stil modern, contemporan. Profesorul arhitect Mihail Caffé a avut o activitate didactică recunoscută pe parcursul a mai mult de șase decenii, fiind titular de cursuri, șef de atelier, îndrumător de diplome și doctorate. Pentru activitatea desfășurată în domeniile proiectării, publicistic și didactic, pentru întreaga carieră, a primit Premiul „Opera Omnia” al Anualei de Arhitectură din București (2000).
(Fișă realizată de Mariana Croitoru, 2017)
 


BIOGRAFIE

(Țintea lângă Ploiești, 31 august 1924 - București, 27octombrie 2016)
 
Studii academice/de specialitate
1942-1944 - Colegiul pentru Studenți Evrei M. Onescu, clasa de pictură a lui M. H. Maxy.
1944-1950 - Școala Superioară de Arhitectură, arhitect diplomat în anul 1951.
1963 - Obține titlul de Doctor în arhitectură.
 
Activitate publică/profesională (afilieri, poziții administrative, comisii)
1953-2005 - Cadru didactic universitar, îndrumător proiectare, diplome și doctorate, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, București.
2005-2013 - Profesor în cadrul Universităţii „Spiru Haret”, Facultatea de Arhitectură, București.
 
Activitate ştiinţifică
1959-1970 – În cadrul IPCT (Institutul pentru Construcții Tipizate) a realizat numeroase studii privind „Comportarea în exploatare a locuinţelor tip”.
1965 - Blocuri P+9 cu garsoniere (proiect realizat în colaborare cu arh. Gh. Negreanu, V. Petrovici ş.a.).
1966-1970 - Orientarea construcţiilor de locuinţe (proiect realizat în colaborare cu arh. T. Niga, Al. Florian, M. Laurian, W. Juster ş.a.).
1975-1990 - Dezvoltarea de proiecte tip.
1978 - Modularea şi dimensionarea de elemente pentru locuinţe (proiect realizat în colaborare cu arh. M. Alifanti, A. Florian, D. Hardt, C. Niculiu, M. Cocheci, F. Colpacci, R. Simiraş).
 


PROIECTE


PROIECTE REALIZATE/NEREALIZATE

Proiecte de arhitectură
1956-1970 - A activat în cadrul Institutului de Proiectare pentru Construcții Tipizate (IPCT), realizând proiecte pentru locuinţe tip P+1, P+4, P+8-10 (circa 20 de serii);
1965 - Clădiri de locuit P+9, cu garsoniere (proiect tip);
1966-1970 - A realizat studii privind orientarea construcţiilor de locuinţe;
1975-1985 - Cămine de Bătrâni pe str. Sevastopol, str. Jimboliei și str. Ghica Tei, București (proiecte realizate în colaborare cu arh. D. Hardt);
1986 - Monumentul comemorativ al Holocaustului;
1993 - Vilă pe str. Primăverii, București;
1996 - Imobile de birouri și locuinţe, str. Vasile Lascăr nr. 42-44 şi str. General Praporgescu nr. 5, București;
1998 - Vilă pe str. Jean Monet, București;
2003 - Vilă pe str. Verdi nr. 11, București;
2002 - Vilă în Predeluţ, Bran;
2009 - Vilă în Brașov.
 
Premii și distincții
2000 - Premiul „Opera Omnia” al Anualei de Arhitectură din București, pentru activitatea desfășurată în domeniile proiectării, publicistic și didactic, pentru întreaga carieră.
2004 - Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer.
1965 - Premiul acordat de CSCAS pentru proiectul de Clădiri de locuit P+9, cu garsoniere (proiecte tip).
1975 - Menţiune UAR (Orientarea construcţiilor de locuinţe în etapa 1966-1970 - studiu)
1978 - Premiu acordat de UAR pentru Modularea şi dimensionarea de elemente pentru locuinţe (studiu realizat în colaborare cu arh. M.Alifanti, A Florian, D. Hardt ş.a.).
1987 - Menţiune acordată de UAR pentru publicația Locuinţa contemporană.
 
Activitate publicistică/editorială
Numeroase articole, pe tema locuinţei, publicate în revista Arhitectura.
CAFFÉ, Albert Mihail, Arhitectul Ion Mincu, Sigma Galerie, 1960.
CAFFÉ, Albert Mihail, Arhitectura litoralului, 1962.
CAFFÉ, Albert Mihail, Arhitectura în România, album, 1964.
CAFFÉ, Albert Mihail, Pier Luigi Nervi, 1975.
CAFFÉ, Albert Mihail, Ion Mincu, 1975.
Dicţionar de arhitectură şi construcţii (colaborare pentru termenii de arhitectură, 1980-1982).
Locuinţa contemporană. Probleme și puncte de vedere (1987, în colaborare cu arh. P. Derer, Al. Florian, C. Iurov, Gh. Sebestyen).
 


BIBLIOGRAFIE


Informații din Arhiva Arh. Mariana Croitoru, prin amabilitatea Arh. Albert Mihail Caffé (2013).