COMENTARIU CRITIC


Arhitect român de orientare funcţionalistă, profesor, cercetător, artist plastic, fotograf.
Arhitectura românească ar fi fost, fără îndoială, mult mai săracă fără arhitectul și profesorul Mircea Alifanti. Acesta face parte din generația de arhitecți, care are ghinionul ca perioada lansării lor în profesie să coincidă cu anii negri de după Al Doilea Război Mondial, în care regimul totalitar comunist se instalează și se consolidează în țara noastră. Cu toate acestea, acești arhitecți nu duc lipsă de modele, unii din ei, cum este și cazul lui Mircea Alifanti, având fericita ocazie de a intra în contact cu nume mari ale arhitecturii interbelice.
De altfel, în calitate de discipol al lui Duiliu Marcu, Mircea Alifanti a avut multe de învățat, inclusiv în ceea ce privește munca de pedagog, pe care și-a îndeplinit-o întotdeauna cu un mare profesionalism, întocmai ca maestrul său.
Este adevărat că, din cauza instalării comunismului în România, activitatea de proiectare a domnului Alifanti a fost restrânsă. În primii ani ai carierei, între 1946 și 1948, el construiește Aerogara Băneasa și fabrica de confecții APACA, la a cărei ridicare au participat voluntari. Aceasta din urmă nu are nicio legătură cu arhitectura stalinistă a anilor 1950 și cu realismul socialist al anilor 1960, dezvăluind un modernism industrial specific clădirilor interbelice din același domeniu ale lui Horia Creangă (Uzinele Malaxa) sau ale lui G. M. Cantacuzino și Octav Doicescu (I.A.R. Brașov), dar care prezintă și influențele clasicizante întâlnite la Duiliu Marcu: simetria planului, axialitatea și simplitatea.
Puținele sale lucrări se disting însă prin calitatea și prin profunzimea lor, prin curajul de a înlătura stalinismul omniprezent al anilor 1950, pentru a-l înlocui cu modernismul. În acea perioadă de rău augur, de plin avânt al represiunii regimului totalitar, manifestată pe toate planurile societății, Mircea Alifanti încearcă, prin proiectele sale, să reînvie speranța modernistă.
În anii 1970, arhitectul revine și reușește să dezvolte selectiv o sinteză a experiențelor anterioare, manifestată într-o arhitectură originală, organică și funcțională în același timp. Este vorba de așa-numitul „modernism liric”. Exemplul cel mai edificator în acest sens este Primăria din Baia Mare, lucrare pentru care a desenat „caiete întregi de detalii”. La aceasta se adaugă hotelul din noul centru al Bistriței și noul sediu al primăriei orașului, ambele construite în 1972. Din acest punct de vedere, cele trei opere moderniste, ultimele din activitatea de proiectare a profesorului Alifanti, pot fi asemănate cu demersul lui Ion Mincu, care în plină perioadă de manifestare a academismului eclectic, a realizat Casa Lahovary, prima lucrare în „stil românesc” din țara noastră. Diferența este că, de această dată, rolul eclectismului este preluat de realismul socialist, care avea să transforme arhitectura românească, între 1960 și 1990, într-o arhitectură tipizată, simplistă și de proastă calitate, la care Mircea Alifanti nu s-a adaptat niciodată.  
Dacă pe Duiliu Marcu, pe care l-am numit „arhitectul detaliului”, nu l-am cunoscut decât din impresiile altor arhitecți, prin intermediul studiului arhivelor și al lucrărilor sale, pe Mircea Alifanti, pe care l-aș numi „profesorul detaliului”, l-am cunoscut și în viața privată.
De asemenea, dacă Duiliu Marcu a realizat peste o sută de clădiri și multe alte proiecte câștigătoare la concursuri de arhitectură, care au fost executate de alți arhitecți, Mircea Alifanti a avut puține lucrări, despre care vorbea la fel de puțin, datorită modestiei care îl caracteriza.
Într-adevăr, la o primă vedere, s-ar putea spune că Mircea Alifanti a construit puțin, dar, de fapt, el a construit mult viziunea generațiilor de arhitecți care i-au urmat și care l-au avut ca mentor.
Dintr-o altă perspectivă, Mircea Alifanti poate fi privit ca omul care încheie etapa modernismului în România, odată cu realizarea Primăriei din Baia Mare. În veacul de modernitate (1850-1950) al arhitecturii românești trebuie menționat arhitectul și profesorul MIRCEA ALIFANTI, căruia, cu deosebită recunoștință, îi spun: „Vă mulțumesc, domnule profesor!”

(Fișă realizată de Mariana Croitoru, 2017)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE


    (Călimăneşti, 4 octombrie 1914 - 1999)
     
    Studii academice/de specialitate
    ?-1939 - Facultatea de Arhitectură, București.
    În paralel, efectuează stagiul militar și, ulterior, este concentrat în Batalionul 61 Pionieri.
     
    Activitate publică/profesională (afilieri, poziții administrative, comisii)
    1938-1940 - Lucrează în atelierul arh. Duiliu Marcu (până la plecarea pe front în 1941): execută planul de parcelare a Hipodromului Floreasca, amenajări interioare pentru refacerea Hotelului Athénée Palace și a unor reședințe, participă la studiile pentru proiectarea de institute la Cluj și la București și la clădirea Ministerului Afacerilor Externe.
    1942-1949 - Arhitect în cadrul Direcției Generale a Construcțiilor Publice și Refacerii din Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice (ulterior, se înființează Institutul de Proiectare a Construcțiilor).
    1948 – Detașat de la Minister pentru a conduce lucrările de proiectare a Complexului Întreprinderii de Confecții și Tricotaje „Gh. Gheorghiu-Dej”, ulterior cunoscută ca APACA (1947-1948).
    1951-1954 - este transferat la Comitetul de Stat pentru Tehnică unde va coordona Direcția Generală a Clădirilor Publice.
    1954-1959 - Secretar-științific la Uniunea Arhitecților R.P.R.
    din 1959 - Arhitect proiectant-șef la I.S.C.A.S./I.P.C.T.
    1945-1984 - Predă la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, București.
     
    Activitate ştiinţifică
    1954-1962 - Relevee referitoare la arhitectura de lemn din Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat realizate în urma cercetării principalelor monumente de arhitectură din lemn din aceste regiuni.
     


    PROIECTE


    PROIECTE REALIZATE/NEREALIZATE

    Proiecte de arhitectură
    aprox. 1942-1949 - Participă la proiectul Uzina de Avioane Colibași, realizat pentru muncitorii din Colibași;
    1944 - Fostul Minister al Apărării Naţionale, str. Brezoianu, București (sub coordonarea arh. Octav Doicescu);
    1944 - Școală de 8 clase în Parcelarea Domenii și Proiectul de locuințe pentru funcționarii M.C.L.P;
    1945-1948 - Aerogara Băneasa (proiect realizat în colaborare cu arh. Ascanio Damian, Nicolae Bădescu, C. Alifanti, Pompiliu Macovei ş.a.) (vezi și Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu Bucureşti, Băneasa);
    1947-1948 - Fabrica de Confecţii, fostă APACA, București (proiect realizat în colaborare cu arh. Ion Ghika-Budeşti, Harry Stern, Ascanio Damian);
    1949 - Pavilionul H (proiect realizat în colaborare cu Harry Stern, Gustav Gusti);
    1950-1955 - Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii”, azi Casa Presei Libere (proiect realizat în colaborare cu arh. Horia Maicu – șef de proiect, Nicolae Bădescu, Marcel Locar, L. Stadecker);
    1969 - Primăria din Baia Mare (proiect realizat în colaborare cu arh. Adrian Panaitescu, A. Florian ş.a.);
    1970-1974 - Primăria şi Hotelul Corona din Bistriţa (proiect realizat în colaborare cu arh. Adrian Panaitescu, Tiberiu Benedek, Alexandra Florian);
    1978 - Modularea şi dimensionarea elementelor pentru locuinţe (proiect realizat în colaborare cu arh. M. Caffé, A Florian, D. Hardt ş.a.).
     
    Premii și distincții
    1970 - Premiu acordat de Uniunea Arhitecților din România pentru proiectul Primăria din Baia Mare.
    1973 - Primește titlul de Profesor emerit.
    1978 - Modularea şi dimensionarea elementelor pentru locuinţe (studiu).
     


    BIBLIOGRAFIE


    Surse primare:
    BÂRSAN, Andrei, NICULAE, Raluca, TEODORESCU, Sidonia, ȚELEA, Vasile, Dicționar al arhitecturii românești moderne (sec. XIX, XX, XXI) (literele A-C), București, 2012, https://issuu.com/dictionaruar/docs/dictionar_arhitecti_si_cladiri_ac_u 
    Proiect beneficiar al unei finanţări din partea Uniunii Arhitecţilor din Româniadin Fondul Timbrul Arhitecturii în anul 2014.
    PANAITESCU, Alexandru, De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București, 1945-1989, Editura Simetria, București, p. 256.
    ZAHARIADE, Ana Maria, PONTA, Radu, Professor Alifanti’s Notebooks, SITA, volum 2/2014, Indigenous Aliens, Mediators of Architectural Modernity, pp. 163-187.
     
    Memoriul redactat de arhitect în anul 1963, disponibil în „Dosar pentru atestare pe postul de conferențiar”, 6 aprilie 1963,  Arhiva Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, fila 40.