COMENTARIU CRITIC


Nicolae Goga, arhitect român care a activat în perioada 1939 -1948, când a colaborat cu arhitecţi precum Constantin Joja, Octav Doicescu şi după o perioadă de 15 ani petrecuţi în închisori pentru idei şi activităţi politice care s-au dovedit greşite, a activat ca arhitect atât pe şantiere, cât şi în proiectare (mai ales după 1990), realizând biserici, dar a fost și colaborator al arhitectului Anghel Marcu la monumentul Calvarul Aiudului.

(Fișă realizate de Gabriela Petrescu, 2017)
 


IMAGINI



    BIOGRAFIE


    (Târgu Ocna, 1913 - Bucureşti, 1995)
     
    Studii academice/de specialitate
    1939 - Absolvă Academia de Arhitectură.

    Activitate publică/administrativă // Activitate profesională (afilieri, poziţii administrative, comisii)
    1936 - 1937 - S-a înscris în organizaţia Ideea Românească;
    1937 - 1941 - A activat în Mişcrea Legionară;
    1942 - 1943 - A luptat pe frontul din est, în corpul de cavalerie și a fost decorat cu Coroana şi Steaua României cu panglică şi spade;
    1939 - 1948 - A lucrat împreună cu arhitectul Constantin Joja;
    1940 - 1948 - A lucrat cu  arhitectul Octav Doicescu;
    1940 - 1948 - A avut antrepriză proprie prin care a realizat Teatrul Armatei din str. Uranus (demolată);
    1940 - 1948 - A fost membru în Comisia de sistematizare a Municipiului Bucureşti;
    1940 - 1948 - A făcut voluntariat în cadrul Societăţii Arhitecţilor la Secţia Cercului de Studii;
    1940 - 1948 - A fost arhitect la „Munca Legionară”, unde a făcut parte din comisia care trebuia să întocmească un nou statut al Corpului Arhitecţilor;
    1949 - 1964 - A fost arestat pentru delictul „uneltire împotriva regimului comunist”;
    1964 - A lucrat în cadrul Ministerului Transporturilor;
    din 1964 - Profesează ca arhitect la Institutul de Proiectări Ilfov, unde colaborează cu arhitecta Henriette Delavrancea. Proiectează numeroase şcoli, monumente, biserici.
    1965 - Arhitect la I.A.P. pe şantierul hotelului „Nord” din Mamaia.  
     


    PROIECTE


    PROIECTE REALIZATE/NEREALIZATE

    1942 - Imobile de locuinţe, strada Povernei;
    1946 - Imobile de locuinţe, strada Matei Millo;
    (?) - Imobil locuinţe P+9, strada Biserica Amzei, autor Henrieta Delavrancea Gibory;
    (?) - Sediu BNR, Olteniţa;
    (?) - Complex comercial, Călăraşi;
    (?) - Bloc de  locuinţe, Călăraşi;
    După 1990 - A proiectat Biserica Sfântul Mina din Parcul Tăbăcăriei, Constanţa;
    (?) - Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Parcul Titan, Bucureşti;
    (?) - Biserica Sfânta Varvara, Petroşani;
    (?) - Biserica paraclis Sfântul Grigore Palama, Campusul Universitar al Politehnicii;
    1993 - Monumentul „Calvarul  Aiudului” (colaborator al arh. Anghel Marcu).
     
    Concursuri. Premii şi distincții
    1942 - Menţiune la concursul pentru  Catedrala din Odessa.
     
    Activitate publicistică
    Nicolae Goga, Triunghiul morţii, amintiri din Baia Sprie, 1950-1952, Timişoara, Editura Marineasa, 1995.
     


    BIBLIOGRAFIE


    Sidonia Teodorescu, Raluca Niculae, Gabriela Petrescu, Vasile Ţelea, Andrei Bîrsan, Dicţionar al arhitecturii româneşti moderne (sec. XIX, XX, XXI). Literele D-H – ediţie online, pdf, 2014, proiect beneficiar al unei finanţări din partea Uniunii Arhitecţilor din România (2014), din Fondul Timbrul Arhitecţilor; Bucureşti, 2014 (https://issuu.com/dictionaruar), ISBN: 978-973-
    Vlad Mitric - Ciupe Arhitecţii Români şi Detenţia Politică, Bucureşti, Institutul naţional pentru studiul totalitarismului, 2013
    Miliţa Sion, Henrieta Delavrancea Gibory, arhitectură 1930-1940, Bucureşti, Simetria
    Revista Arhitectura 1948-1989
     *** Teme ale arhitecturii din Romania in sec. XX, Institutul Cultural Roman, Bucuresti, 2003.